Noaptea Muzeelor

În orice ţară normală *şi asta nu este o tentativă de denigrare a RO şi de a enumara motivele pentru care RO e o ţară de că**t. Urăsc persoanele care turuie într-una despre cât de neplăcut li-i traiul în RO şi cum RO nu le oferă nimic. I-aş trimite la Kennedy să le spună şi lor treaba aia cu ce poţi face tu pentru şara ta, nu ea pentru tine* o astfel de idee ar fi salutară. Şi la noi a fost o idee bună. Au mai ieşit burtoşii consumatori de sămânţă cu mimozele consumatoare de sclipici…  şi diletanţii, precum subsemnata, din hrubă. Dar ca orice idee bună, trebuie pedepsită!

Ţinta, atunci când am ieşit pe uşa casei, a fost un tur de MNAR, Muzeul de Istorie şi MNAC. La ora 23 străzile erau mai populate decât în timpul zilei. Ajungem la MNAR, coadă, la ambele intrări, cât vezi cu ochii. La standul de Snack Attack coada era cât vedeai cu un ochi. Facem un tur de muzeu, prin exterior, vedem câtă populaţie s-a adunat, ne dăm seama că vrem de fapt un loc unde să îmi pot manca brioşa facută în casă şi să mergem la MNAC. Sărim peste Muzeul de Istorie.

MNAC: Gândindu-mă că e mai retras, automat vor fi şi mai puţini oameni. Şi in plus, câti apreciază arta contemporană?! The bus driver din Londra, când l-am rugat să mă lase la Tate Modern mi-a spus ca un inside tip că intrarea este gratuită şi voi inţelege de ce când voi vedea exponatele. Spiritual!

După cum spuneam: MNAC. În faţă, gloată. Unii stăteau la coadă, politicoşi, unii formau o bulă, noi ne-am aşezat la coada a′ mai scurtă. Era şi una mai scurtă şi nu se numeşte “intratul in faţă”. Ţi se dădea drumul înăuntru pe grupuri. Întâi dadeau drumul părţii drepte: câti au noroc, aşa după ochi, apoi părţii stângi, câti au noroc, aşa după ochi. Din a doua am reuşit să intrăm. Mă miram că am reuşit fără incidente când băiatul din dreapta s-a luat la îmbrânceli cu jandarmul profund lezat în orgoliu şi cu chef de ceartă şi…TROSC! POC! AU! pe mine şi balerinii mei bleumarine. Heh! Life’s a bi*&h!

Mergem, mergem… şi mai stăm la o coadă. Şi ce mai coadă… altă coadă! Lungă coada. Ăsta a fost laitmotivul serii: statul la coadă. Ne-am propus să nu stăm mai mult de 45 de minute. Distrându-ne teribil şi punându-ne la punct cu întâmplările de peste săptămână, au trecut mai mult de 45 de minute. Conversaţiile din jurul nostru erau savuroase şi demne de cărţile cu bancuri. Un puşti din spatele meu imi plescăia în ureche, iar iubita lui paietată îmi împingea geanta din ce în ce mai insistent în derriere.

Victorie! Am intrat. La parter era o expoziţie  de fotografii alb negru ale locurilor demult disparute din Bucureşti: “Spaţii culturale dispărute“. Am văzut cum arăta Sala Dalles în anii ‘40. Superb! La etajul 1: ”The fragility of being”. Un băiat pe  al cărui tricou scria “Versace” cu sclipici auriu exclama uitându-se la o fotografie fascinat: “Ia uite, frate, ce păr pe picioare are ăsta!” La etajul 2: un  vernisaj numit ”Disobedience“. La etajul 3: “Shedevil on tour”. Aici am fost cam depaşită de evenimente. Sau doar prea plictisită să mai reacţionez. Căutam etajul 4/terasa de unde am fi putut vedea Bucureştiul by night. Scările se opreau la etajul 3. “Cei care vor să vadă terasa vor trebui sa urce pe jos. (?!)”

Hai acasă! Timp pierdut. Timp irosit. Timp pe care nu-l voi mai primi-napoi. Mai bine lucram la licenţă… în continuare.  Pentru a termina seara în acelaşi stil am decis să mâncăm *faimoasa* şaorma de la  Dristor. Acolo altă coadă, alt aurolac ce ne complimenta în stilu-i caracteristic *creştea self esteemul în noi de femme fatale ce eram cu fiecare cuvânt admirativ al boschetarului*, altă distracţie. Nu am mai mâncat niciodată şaorma cu pătrunjel dar este un început pentru toate.

P.S. Nu este atat de fabuloasă pe cât se zvoneşte. I’ve had better! Mi se întamplă destul de des să  spun asta în ultima vreme.

Să ne fie de bine şi ne vedem la urmatoarea noapte!

~ de kiaviseaza pe 18/05/2009.