B’est Fest
De maine vom face act de prezenta si vom lucra la oamenii astia aici. *E printre primele mele interactiuni cu campul muncii.* Cu toate ca am primit critici din partea auditoriului pentru optiunea mea *chipurile ar fi sub demnitatea mea sa prestez astfel de servicii, desi nu implica nuditate sau agresat buzunare/intimitati* partea buna este ca voi vedea concertele si imi va fi si rasplatit acest efort. 
Eu inca am ramas cu proasta idee cum ca a munci undeva nu este o rusine. Ce parinti tembeli am avut si eu…
Cu tot mojo-ul meu *utizat de plecarea Simonei si de altele de langa, le voi acompania pe Adina si Crema de Zahar Ars si vom zambi frumos cand vom vinde tricouri. Sloganul nostru va fi “We give you shirts with smile! 
“
Après fest:
Auuu!!! Sufar. Sufar intens. Am impresia ca m-a lovit ceva foarte mare si care venea cu o viteza si mai mare spre mine. Nu credeam ca voi ajunge la stadiul asta de oboseala in doar 3 zile… La un moment dat vedeam lucruri care nu erau acolo de la nesomn si caldura… *cum ar fi un roi de albine si o cioara in loc de o manusa atarnata pe gard la 1m in fata mea*.
Ziua 1: gaura de 7 mil jumate.
Ziua 2: am numarat mai bine tricourile. La Ase inveti de toate, mai putin sa numeri corect, nu.
Ziua 3: letargie totala. Nici sa ma misc nu mai puteam… But all’s well that ends well.
Si acum sa trecem la muzica. Dintre toti care s-au perindat pe scenele de la festival singurii care mi-au placut au fost cei de la Nouvelle Vague si cei de la Kaiser Chiefs. Si Verita Saga… si poate un pic si Manu Chao. Primii doi au creat o super atmosfera atmosfera si ar fi meritat sa ii vezi. Restul… de fapt cam tot festivalul a stat, cel putin in mintea mea, sub eticheta de “Imbacsit si inanimat”. De la Cypress parca ma asteptam la mai mult, iar Nelly… Nelly pur si simplu nu. La un moment dat, in spatele cortului unde stateam noi au cantat Sunrise Avenue, care pot spune cu mana pe inima au sunat exact ca o seara de karaoke din Cafeneaua Actorilor. Daca ar fi fost o fiinta umana, “Fairytale gone bad” ar fi fost atat de masacrata incat nu ar fi recunoscut-o nici propria mama.
Si cam atat. Nu voi mai servi niciun festival, concert sau orice activitate ce implica muzica tare de 5 db, mai mult de 15 minute pentru o lunga perioada de timp.
Va multumesc!
La revedere!
Au mai ramas 76 de zile.
promit sa iti aduc tasty treat cand imi iau pauza.
Bravo tie, la noi inca e ideea ca a munci e rusinos, plus ca desconsideram usor pe cei cu meserii asa-zis mai “de jos” (ma enervez cand imi dau seama ca si eu fac chestia asta uneori).
Bafta.
Nţ nţ nţ! Norocul meu ca nu m-am intersectat cu tine atunci.
Sincera sa fiu si eu eram incercata de un sentiment de rusine…
Sanatate!
tu ai ratat manics, stereophonics si emil. parerea mea :d