Eu am trei temeri, care, din când în cand îmi bantuie chiar şi visele:
1. să cad pe scări;
2. să îmi sparg dinţii;
3. să fiu îngropată de vie *am citit prea mult E. A. Poe*
Ei bine, închipuieţi cea mai mare teama a ta că se adevereşte. Ei bine, mie mi s-a intamplat pă bune. Când m-am vazut confruntată cu unul dintre micii mei ”pitici”, nu am ştiut exact cum ar trebui să reacţionez. Şoc e puţin spus. Bine că-s alţii mai cu sânge rece care să îmi dea două palme virtuale şi să îmi aducă minţile la locul lor.
Ce faci când ai un accident, într-o ţară străină, şi necesiţi ajutor medical urgent? Apelezi la poliţa de asigurare obligatorie. Pentru a-ţi obţine viza pentru Federaţia Rusă ai nevoie de o asigurare medicală de la Coris. Doar şi numai de la Coris. Nicio altă nu este acceptată.
Ce este Coris? După cum spune site-ul lor:
The CORIS Group is one the widest International network providing Assistance and claims handling services for third party client such as Assistance and Insurance companies.It is also one of the few networks to remain independent from large Insurance groups.
Deci Coris este ‘ceva’ care face legatura între tine, muritorul de rând, şi companiile de asigurări, zeităţile. Toate bune şi frumoase. Eu, fiind studentă şi având cardul Euro26 *minunată invenţie a băncilor* beneficiez de asigurarea Coris gratuită. Colega M. a trebuit să plăteasca BCRului vreo 300RON pt ea.
No, bun. De aici începe partea tragică ieri şi comica astăzi.
Pasul 1: Sun la cel mai apropiat sediu Coris, dupa cum scrie în contract că trebuie să fac: Moscova. Sun şi sun şi sun şi nimeni nu raspunde. Sun şi sun şi sun şi în final raspunde cineva. “Vorbiţi româneşte sau englezeşte?”. Mi se inchide telefonul…în nas. Eu bâzâind de nu mai puteam şi încercând să fiu cât de cât raţională şi coerentă, mai sun o dată: “Vorbiţi romaneşte sau englezeşte? Mă transferă la colega, care îmi raspunde rastit ca “NU”. Ok, dubios. Să zicem că treaba cu limba ar fi oarecum şi vina mea… Deşi, mă gandesc eu, că dacă acela era punctul de contact pt asiguraţii români, ar trebui să fie cineva care vorbeşte româneşte, nu? Totuşi îmi accept 70% din vină. Daca ma voi duce vreodată in Tibet va trebui să învăţ Tibetana.
Pasul 2: Caut o rusoaică pentru a vorbi cu девушка/devushka de acolo. Convorbirea 1: lalallala vrea codul de pe asigurare. Îi dăm codul. Nu e bine. Trebuie să dăm prin fax asigurarea. Căutam fax. În Finek am fost în 8 birouri. De abia al 8-lea avea un fax funcţionabil. Toate celelalte не работают/ne rabotaiut. Convorbirea 2: cerem nr de fax pentru că cel de pe foile primite în Ro nu funcţionează. Ne dau un nr cu mult prea multe cifre. După ce formăm primele 8 cifre se anulează apelul. Sunăm din nou. Ne dau acelaşi fax. Spunem că nu funcţionează. Nimeni nu ne crede. Ne sugerează să trimite via e-mail poliţa. Bun. Căutam scanner. Îl găsim mai repede decât am gasit faxul. Scanăm. Trimitem de doua ori. Să fim sigure. Sunăm dupa vreo 10 minute din nou. Convorbirea 4: Mailul nu a ajuns, dar ne vor suna ei când ajunge. Disperarea creşte.
Pasul 3: Mergem la sediul şi spitalul Corisului din Sankt Petersburg. Este mai departe decât Mama Naibii şi Mama Zmeilor împreună. Ajungem la penultima staţie de metrou. Pe dreapta gară, şine de tren, teren viran, cisterne şi vagoane abandonate. Pe dreapta institute pustii sau doar cu cate o lumina la un etaj. Înainte: o stradă lungă, întuneric şi noroi. Şi mergem Şi mergem. La un moment dat se cam termină strada… dar înca nu am ajuns la Ugulnaya 46. Găsim un semn: Coris în faţa. Şi mai mergem. Mă simţeam ca într-un film de groază. Trei fete merg noaptea pe stradă către un loc pustiit. În final dăm de sediul Coris. Sediul Coris este într-un parc. O alee lungă şi întunecoasă. La capăt o lumină şi o clădire dărăpănată. Totuşi luminată. Ar fi o locaţie bună pentru experimente dubioase. Dacă ajungi acolo nu ai unde să fugi şi dacă ţipi… nu are cine să te audă. Intrăm. Miros de spital? Nici vorbă. La parter este o arhiva plină de hârtii atât de vechi încat se confundau cu mobila, având cam aceeaşi culoare maronie. Miros de mucegai, jeg şi statut. Când am vazut liftul am zis că mai bine facem nişte sport pe scări în sus.
Pasul 4: Ajungem la sediul Corisului cu plată. Cel pentru asigurări, adică fără plată era închis. Întreb acolo de ce ne trebe. Răspunsul este la fel de surprinzător ca şi locaţia. Nu ne pot ajuta cu un dr. Trebuie să sunăm la Moscova ca să ne trimită ei undeva. Convorbirea 5 cu Moscova: Ne închid telefonul după câteva minute. Convorbirea 6: Ne dau un nr de telefon unde trebuie să ne înregistrăm şi unde să ne dea numele şi locaţia dr unde să ajungem. Sunam la nr ala. Surpriză! Bărbatul de la capătul firului spune, şi citez: “Noi suntem o companie serioasă şi, deci, nu avem nicio legatură cu Coris.” Subsemnata mai are un pic şi începe din nou să bâzâie. Convorbirea 7: Ni se comunică, într-un final, că ei se ocupă cu asiguraţii din afara ţării. Eu româncă. Asigurare Coris. Eu în St. Peterburg, Rusia. Rusia ≠ România. Aşadar, eu în afara ţării (mele!!!!!). Voi cel mai apropiat punct de contact, adică punctul 1 al contractului.
Pasul 5: Subsemnata a ajuns la disperare. Convorbirea 8 *cu Ro*: Sun. Răspunde. Ma legitimez. Şi dă-i şi spune-ţi of-ul. Mă întreabă *justificat ce-i drept, ca aşa-i în asigurări, domle*: “Aţi consumat băuturi alcoolice? Substanţe stupefiante? Aţi vrut să vă faceţi rău singură?”. Mai aveam un pic şi mă dădeam cu capul de stâlpul din faţa mea de nervi. Îi răspund politicos că *de data asta* nu, nu şi nu. Mă apostrofează că ar fi trebuit să sun la Moscova, şi nu la ei. Şi o luăm de la capăt. Trebuie să trimit pe mail sau prin fax copia asigurării, să îi dau codul de asigurat şi o declaraţie asupra evenimentelor petrecute. Şi va trebui să aştept între 24 de ore şi 7 zile să mă contacteze un dr aproape de mine care lucreaza cu Coris. Cred ca ăla a fost apogeul. Am promis să fac tot ce mi-a zis ea *plus, bonus, să ii dau foc la casa, în minte*.
Pasul 6: Am ales un dr neutru, departe de mizeria de acolo şi am dat fuga la el. Mi-a promis că mă repară. M-a reparat provizoriu până joi. Joi mă duc şi mă va repara provizoriu până în ianuarie când vizitez acasă. Preţurile dr de aici sunt incredibile. Am fost avertizată că, pentru ce eu am plătit 1200ron în Bucureşti la o clinică de fiţe, cu preţuri exagerate, aici plăteşti 3000ron, la o clinică normală. Reparaţia provizorie până în ianuarie mă costă aproximativ cât limita ce o oferă Corisul pentru genul meu de… accident: 200 de dolari. Reparaţia definitivă m-ar costa 13000 ruble, adică 1300RON. Paritatea este aproximativ de 1 la 1. Doar că ei au o inflaţie mai mare.
Pasul 7: La întoarcerea în ţară, dintr-o ambiţie oarecum prostească *pt că dau mai mult pe o pereche de blugi*, voi alerga să fac toate actele necesare să îmi primesc cei 200 de dolari cheltuiţi + banii de telefon. Eu am mult timp liber acasă. Pentru o convorbire internaţională eu plătesc 1euro/min. Moscova este considerat teritoriu internaţional faţă de St. Petersburg. Numai cu Ro am vorbit 11 min.
P.S. Toate actele trebuiesc traduse şi legalizate pe cheltuiala asiguratului (Punctul 1.4 al contractului).
Îmi pare rău de treimea M. a truplului *Suntem trei fete aici deci suntem un ‘truplu’ * care chiar a plătit pt poliţa de asigurare obligatorie. Eu măcar am primit-o gratuit. Şi cu toţii ştim că nimic nu e pe gratis…
Nu, nu cred că “The best things in life are for free”. There are no such things as free things. On the long run, we all have to pay… sooner or later.
Ca fapt divers: am vorbit cu o vecină nemţoaică ce mi-a povestit despre asigurarea ei medicală. Pentru 1 euro pe lună, primeşte asistenţă medicală oriunde. A fost nevoită să se opereze după un accident şi compania de asigurări i-a adus mama în ţara respectivă, i-a plătit operaţia la una dintre cele mai bune clinici şi spitalizarea + biletele de avion pentru întoarcere, pentru ea şi mama ei.
Здоровье tuturor!
Saptamana trecuta am sesizat ca este casatorit. Rusii poarta verigheta pe dreapta…
) Simtul proprietatii este
Şi o zîs...